Ce este anxietatea.

Frica și anxietatea fac parte din prima linie de apărare a omului împotriva pericolelor naturale. Din păcate această formă de protecție are un preț. Apărarea împotriva pericolelor din jur vine la pachet o stare de rău și neliniște. O persoană a cărei stare de anxietate depășește un anumit nivel este o persoană nefericită, pentru că ea se așteaptă la pericol la fiecare pas, și nu se poate bucura de momente de liniște. Persoanei anxioase îi lipsește capacitatea de a-și autoregla emoțiile astfel încât nu își poate activa sau dezactiva instinctul fricii în funcție de necesități. Sistemul care stă la baza acestui mecanism de supraviețuire, care este anxietatea, este structura primordială „fugă sau luptă”. (Kim & Gorman, 2005)

Percepția obișnuită este că ne temem de ceva ce vedem sau auzim, adică de ceva ce poate fi perceput ca obiect sau situație, în mod specific. Frica s-ar referi astfel la ceea ce poate fi articulat. În schimb, deseori percepem anxietatea ca o stare de frică care nu are obiect, ceea ce înseamnă că nu putem spune cu ușurință ce anume ne face anxioși. Anxietatea ar fi astfel un afect inconfortabil, care este mai oribil decât frica tocmai pentru că nu ne este clar ce o provoacă. O astfel de definiție a diferenței dintre anxietate și frică ar putea fi foarte bine ceea ce credem că experimentăm în viața noastră de zi cu zi. (Salecl, 2004, p. 11)

Anxietatea ca trăsătură de personalitate se referă la a fi predispus la anxietate, adică o caracteristică stabilă. Unii indivizi devin mai ușor anxioși decât alții și se spune că au o anxietate mare. Anxietatea ca trăsătură se distinge de anxietatea ca stare, care se referă la sentimentele imediate de anxietate, cum ar fi nervozitatea și tensiunea corporală. (Zeidner & Matthews, 2011, p. 2)

În prezent, anxietatea este privită ca un complex de constructe multidimensionale care întruchipează o serie de elemente cognitive, afective, reacții somatice și comportamentale. Ceea ce înseamnă că starea de anxietate poate fi experimentată în mai multe moduri. Pot apărea tulburări de gândire (cogniție) – atunci când suntem anxioși, de multe ori ne îngrijorăm pentru problemele noastre, concentrându-ne atenția spre interior. Modificările mai subtile ale proceselor cognitive includ o conștientizare sporită a amenințării și o concentrare a atenției asupra posibilelor pericole. Anxietatea crescută se poate manifesta prin afecte negative. Simțim anxietatea ca o emoție sau stare de spirit – de exemplu, senzație de tensiune, nervozitate. De asemenea în starea de anxietate pot fi prezente simptome corporale (somatice). Anxietatea este adesea însoțită de simptome cum ar fi bătăi accelerate ale inimii, transpirația palmelor.

Anxietatea este atât conștientă, cât și inconștientă. Cea mai evidentă manifestare a anxietății este starea emoțională caracteristică, adesea însoțită de conștientizarea tulburărilor corporale și de gânduri de îngrijorare. Cu toate acestea, există dovezi că atât sursele cât şi manifestările de anxietatea pot fi de natură inconștientă. O latură ascunsă a anxietății este recunoscută atât în teoriile biologice, cât și în cele cognitive. Perspectiva biologică susține că anxietatea ca stare are adesea rădăcini inconștiente în procesele neuronale. Din punctul de vedere al modelelor cognitive, acestea tratează ambele surse ale anxietății, atât conștientă cât și inconștientă. (Zeidner & Matthews, 2011, p. 113)

Anxietatea este atât învățată, cât și înnăscută. Teoriile biologice moderne au revelat circuitele creierului din care ia naștere anxietatea, ca parte a moștenirii umane, adaptate la amenințările majore cu care regnul uman s-a confruntat de-a lungul istoriei sale evolutive. Cu toate acestea, cum subliniază teoriile clasice ale învățării, anxietatea reflectă, totodată, experiența trecută a individului, amenințările și asociațiile formate. Teoriile cognitive, de asemenea, văd anxietatea ca reflectând convingerile de sine modelate de istoria personală și exprimate în procese de autoreglare. (Zeidner & Matthews, 2011, p. 113)

S-a demonstrat că anxietatea crescută are un impact negativ asupra performanței în domeniile de funcționare care includ abilitățile matematice, testele academice, sarcinile de memorie de lucru, înțelegerea lecturii, interacțiunile sociale, comportamentele sportive și performanța muzicală (Eysenck, Santos, Derakshan, & Calvo, 2007)

Ambiguitatea în statutul conceptual al anxietății apare din utilizarea mai mult sau mai puțin nediscriminatorie a termenului pentru a se referi la două tipuri foarte diferite de concepte. Anxietatea este poate cel mai frecvent folosită într-un sens empiric pentru a desemna o reacție sau un răspuns complex, o stare tranzitorie a organismului care variază în intensitate și fluctuează în timp. Dar termenul de anxietate este folosit și pentru a se referi la o trăsătură de personalitate, la diferențele individuale în măsura în care oameni diferiți sunt caracterizați de stări de anxietate și de apărări proeminente împotriva unor astfel de stări. (Cattel , 1966, p. 13)

Există cel puțin patru fațete ale anxietății ca trăsătură de personalitate. Evaluarea socială ca fațetă a anxietății ca trăsătură e de personalitate măsoară predispoziția unui individ de a de a avea stări anxioase în situația în care acesta este observat sau evaluat de alții. Fațeta anxietății care se referă la pericolul fizic este aceea care măsoară predispoziția individului de a răspunde cu creșterea stării de anxietate în situația în care acesta se simte amenințat că ar putea fi rănit fizic. Fațeta ambiguității se referă la situații care sunt noi pentru un individ. În cele din urmă, anxietatea pentru rutinele zilnice este legată de situații care implică rutina zilnică a unui individ. (Endler & Kacovski, 2001).

Bibliografie

Cattel , R. B. (1966). Theory and Research on Anxiety. In C. D. Spielberger, Anxiety and Behavior (pp. 3-22). New York: Academic Press Inc. Retrieved 01 11, 2023

Endler, N. S., & Kacovski, N. L. (2001). State and trait anxiety revisited. Anxiety disorders, 15(3), 231-245. doi:https://doi.org/10.1016/S0887-6185(01)00060-3

Eysenck, M. W., Santos, R., Derakshan, N., & Calvo, M. G. (2007). Anxiety and Cognitive Performance: Attentional Control Theory. Emotion, 7(2), 336-353. doi:doi:10.1037/1528-3542.7.2.336

Kim, J., & Gorman, J. (2005). The psychobiology of anxiety. Clinical Neuroscience Research, 4(5-6), 335-347. doi:https://doi.org/10.1016/j.cnr.2005.03.008

Salecl, R. (2004). On Anxiety. London: Routledge. Retrieved 01 11, 2023

Zeidner, M., & Matthews, G. (2011). Anxiety 101. New York, New York, USA: Springer Publishing Company. Retrieved 01 10, 2023