Bullying – partea I

O imagine de ansamblu asupra fenomenului de bullying

Despre bullying s-au scris cărți și articole, s-au făcut filme și s-au redactat regulamente de ordine interioară și chiar și legi. Cu toate acestea subiectul bullying-ului nu este nici pe departe epuizat, nici pe deplin înțeles și nici nu se fac demersuri reale în combaterea sau măcar înțelegerea lui.

Articolul care urmează este, cel mai probabil, primul dintr-o serie în care am să scriu despre ceea ce este bullying-ul, unde îl întâlnim, cum îl recunoaștem, ce facem, copil sau adult când suntem victimă sau când ne dăm seama că suntem/am fost chiar agresori. Ce facem când înțelegem că suntem martorii comportamentelor de bullying. Cum putem oferi ajutorul din poziția în care ne găsim față de agresat sau de agresor.

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil, de excludere, de umilire îndreptat asupra unor persoane. Este așadar o formă de agresiune.

Fenomenul de bullying este prezent în majoritatea grupurilor umane, de la școală la grupul de prieteni și de la găștile de cartier la colegii de serviciu. Este foarte adevărat însă că fenomenul este foarte vizibil și problematic în cadrul școlilor și la nivelul copiilor de vârstă școlară. În cazul bullying-ului vorbim despre două părți implicate direct în acest fenomen: agresorul și agresatul. De asemenea există și un al treilea tip de personaj: cei care privesc din exterior ceea ce se întâmplă între ”personajele principale” și care reacționează la agresiunea dintre cei doi, conform schemelor lor psihice. Pe aceștia din urmă nu îi voi discuta aici pentru că asta presupune descrierea tuturor modurilor de acțiune ale indivizilor la un fenomen dat, conform schemelor mentale care îi caracterizează.

În aceste condiții putem afirma că ambele personaje principale – agresorul și agresatul – care iau parte la acest fenomen au unele baze emoționale care îi conduc spre aceste comportamente, respectiv, fiecare dintre ei funcționează după una (sau mai multe) scheme mentale care îi fac o țintă a agresiunii în cazul bullying-ului, sau dimpotrivă, un agresor.

În cazul celui care agresează putem presupune, că el însuși este sau a fost în anii anteriori, victima unui abuz. Această schemă mentală reprezintă anticiparea individului că va fi înșelat, abuzat, mințit de către ceilalți. Că va fi rănit și umilit. Și asta îl face să se poarte cu foarte mare neîncredere cu cei din jur. Totodată, faptul că a fost abuzat/umilit în anii copilăriei – sau poate este încă în această situație în momentul în care se manifestă el însuși agresiv față de cei din jurul său – îl face să îi privească pe cei din jur cu neîncredere și ostilitate. Agresorul, prin natura schemei sale mentale, create în urma unui abuz, are tendința să creadă că toți oamenii din jur vor să îi facă rău, să îl înșele sau să îl dezavantajeze în orice fel. Prin urmare, modul prin care alege să riposteze este de asemenea unul agresiv. Agresorii nu sunt dispuși să aibă încredere în oameni, sunt suspicioși față de toți cei cu care intră în contact și au tendința de a-i pune la încercare. Oamenii care funcționează după schema mentală a neîncrederii și abuzului percep totul ca pe o amenințare și consideră că nimeni nu îi tratează cum se cuvine, prin urmare se poziționează în defensivă. Cei care devin agresori consideră că cea mai bună apărare este atacul, prin urmare intră în acest mod de apărare prin care atacă ei primii la ceea ce li se pare a fi cel mai mic semn de agresiune. Indivizii care abuzează în acest mod și funcționează după schema mentală a abuzului sunt cei ale căror comportamente de coping (moduri în care reușesc să își gestioneze durerile emoționale) implică supra-compensarea. Supra-compensarea în cazul acestei scheme înseamnă a îi folosi și abuza pe ceilalți pentru ca aceștia să ”nu apuce” să îi facă rău individului în cauza, abuzator, în acest caz. Prin urmare, privind imaginea de ansamblu, abuzatorul, în cazul fenomenului de bullying – și as spune că în majoritatea situațiilor de agresiune – este (a fost) el însuși o victimă a unui abuz.

Al doilea personaj principal în fenomenul de bullying este cel agresat. Care, în mod poate surprinzător, poate funcționa după aceeași schemă mentală ca a abuzatorului său, respectiv cea a neîncrederii și abuzului, dar reacțiile sale de coping să difere diametral opus de cele ale agresorului său, respectiv să aibă un comportament de capitulare. Comportamentul de capitulare, în cazul schemei mentale a neîncrederii se manifestă prin permiterea abuzului, prin lăsarea să se întâmple o agresiune asupra lui ca și cum ar fi un dat. Ca și cum simte că asta trebuie să i se întâmple, implicit și nimic diferit de atât.

Pe de altă parte, cel abuzat ar putea funcționa și după schema mentală a deficienței și rușinii. Aceștia sunt indivizi care consideră despre ei că sunt defecți, răi, nedoriți sau inferiori și că nimeni nu îi dorește pentru că au aceste defecte. Astfel unul din comportamentele tipice ale indivizilor cu schemă de deficiență este că se desconsideră pe sine și permit celorlalți, ca pe un mod firesc de relaționare, să îi desconsidere și să se poarte urât cu ei, să îi abuzeze.

This Post Has One Comment

  1. Mitrut

    Cum ai spus: s-au scris tomuri pe tema asta – intelegem sursa. Dar cand, ca adult suni la politie si strigi ca esti agresat si esti intrebat: „pai noi ce putem face?” …nu, un psiholog ca in „anger management” nu e util societatii romanesti, societatea asta are nevoie DOAR de victime si nu de vindecare.

Lasă un răspuns

Postări recente